Rânduiala și portul preoților.
- Și m’a întors pre mine la calea ușii Sfintelor cei mai dinafară ce căutà către răsărit, și aceasta erà încuiată.
- Și au zis Domnul către mine: ușa aceasta încuiată va fì, și nu se va deschide, și nimenea nu va trece printr’însa.
- Că Domnul Dumnezeul lui Israil va trece printr’însa, și va fì încuiată, că povățuitorul acesta va ședeà într’însa să mănânce pâine înaintea Domnului, pre calea ușii pridvorului va intrà, și pre calea lui va ieșì.
- Și m’a dus pre mine pre calea ușii cei despre miazănoapte în preajma casei, și am văzut, și iată erà plină de slavă casa Domnului, și am căzut pre fața mea.
- Și au zis Domnul către mine: fiul omului! Pune întru inima ta, și vezi cu ochii tăi, și auzi cu urechile tale toate câte grăesc eu cu tine de toate poruncile casei Domnului și de toate legile ei, și vei pune inima ta la intrarea casei pre la toate ieșirile ei, și întru toate Sfintele.
- Și vei grăì către casa cea amărîtoare, către casa lui Israil: acestea zice Domnul Dumnezeu: destul fie vouă toate fărădelegile voastre casa lui Israil.
- Pentrucă băgați voi fii de alt neam netăieți împrejur la inimă, și netăieți împrejur la trup, ca să fie întru Sfintele mele, să le pângărească pre ele, și aduceți voi pâine, grăsime și sânge, și călcați legătura mea cu toate fărădelegile voastre. Lev. 3, 11 16
- Și n’ați avut grije, ca să păziți paze întru Sfintele mele.
- Pentru aceea acestea zice Domnul Dumnezeu: tot fiul cel de alt neam netăiat împrejur la inimă, și netăiat împrejur la trup, nu va intrà în Sfintele mele dintru toți fiii celor de alt neam, cari sunt în mijlocul casei lui Israil. Num. 1, 51 3, 38
- Dar și Leviții, cari s’au depărtat dela mine, când rătăceà Israil dela mine după gândurile sale, și vor luà nedreptatea sa.
- Și vor fì întru Sfintele mele slujind, portari la porțile casei, și slujind în casă; aceștia vor junghià jertfele și arderile cele de tot ale poporului, și aceștia vor stà înaintea poporului, ca să le slujească lor.
- Pentrucà le-au slujit lor înaintea feții idolilor lor, și s’a făcut casei lui Israil spre certare de nedreptate, pentru aceasta am ridicat mâna mea asupra lor, zice Domnul Dumnezeu; și vor luà nedreptatea lor.
- Și nu se vor apropià către mine, ca să’mi preoțească mie, nici se vor apropià la Sfintele fiilor lui Israil, nici la Sfintele Sfintelor mele, și vor purtà ocara lor cu rătăcirea care au rătăcit.
- Și’i vor pune pre ei a păzì pazele casei la toate lucrurile ei, și la toate ori câte vor face.
- Preoții Leviții fiii lui Saduc, cari au păzit pazele Sfintelor mele, când rătăceà casa lui Israil dela mine, aceștia se vor apropià la mine, ca să slujească mie, și vor stà înaintea feții mele, ca să’mi aducă jertfă și grăsime și sânge, zice Domnul Dumnezeu.
- Aceștia vor intrà în Sfintele mele, și aceștia se vor apropià la masa mea, ca să’mi slujească mie, și să păzească pazele mele.
- Și va fì când vor intrà ei pre porțile curții cei mai dinlăuntru, cu veșminte de in se vor îmbrăcà, și nu se vor îmbrăcà cu de lână, când vor slujì ei dela poarta curții cea mai dinlăuntru.
- Și chidare de in vor aveà pre capetele lor, și îmbrăcăminte de in vor aveà preste mijloacele lor, și nu se vor încinge cu silă.
- Și când vor ieșì ei în curtea cea mai dinafară la popor, se vor desbrăcà de veșmintele lor, cu care au slujit, și le vor pune în cămările Sfintelor, și se vor îmbrăcà cu alte veșminte, și nu vor sfințì poporul în veșmintele lor. Eșire 29, 37
- Și capetele lor nu’și vor rade și părul lor nu’l vor golì, acoperind vor acoperì capetele lor. Lev. 21, 5
- Și vin nu va beà tot preotul, când va intrà în curtea cea mai dinlăuntru. Lev. 10, 9
- Și văduvă și lăsată nu’și vor luà loruși femei; ci numai fecioară din sămânța casei lui Israil; iar de va fì văduva dela preot, o vor lua. Lev. 21, 13 14
- Și pre poporul meu vor învățà între cel sfânt și între cel spurcat, și între cel necurat și între cel curat vor arătà lor.
- Și când va fì judecată despre sânge, aceștia se vor pune judecători, și îndreptările mele vor îndreptà, și judecățile mele vor judecà, și legiuirile mele și poruncile mele, întru toate sărbătorile mele vor păzì, și Sâmbetele mele vor sfințì. A 2 Lege 17, 8 9
- Și la om mort nu vor intrà, ca să nu se spurce, fără numai la tată și la mumă și la fecior și la fată și la frate și la sora sa, care nu s’a măritat, se vor spurcà. Lev. 21, 1-2
- Și după ce se vor curățì, șapte zile să’și numere lor. Num. 6, 9
- Și în ziua, în care intră în curtea cea mai dinlăuntru, ca să slujească întru cel sfânt, vor aduce curățenie, zice Domnul Dumnezeu.
- Și va fì lor moștenire; eu sunt moștenirea lor, și stăpânire lor nu se va dà întru fiii lui Israil; că eu sunt stăpânirea lor. Num. 18, 20 A 2 Lege 14, 27 Eșire 22, 31 Iezechil 44, 28 Isus Navì 13, 33
- Și jertfa și cele pentru păcate și cele pentru neștiință, aceștia le vor mâncà, și toată osebirea întru Israil a lor va fì.
- Pârga din toate, și cele întâiu născute din toate, și toate aducerile din toată pârga voastră, ale preoților vor fì, și cele întâiu născute ale voastre veți dà preotului, ca să pue binecuvântările voastre preste casele voastre. Eșire 13, 2 12 22, 30 34, 19 22, 8 Num. 5, 9 Malah 3, 10
- Și toată mortăciunea, și prins de hiare din pasări și din vite, nu vor mâncà preoții. A 2 Lege 14, 21 Lev. 17, 15 20, 8
Textul reproduce ediția Sfântului Sinod, București 1914, cu ortografia păstrată întocmai. Trimiterile din dreptul versetelor sunt ale ediției.