Ediția sinodală, București 1914

Iezechiil 16

Darurile lui Dumnezeu asupra Ierusalimului.

  1. Și a fost cuvântul Domnului către mine zicând:
  2. Fiul omului! Mărturisește Ierusalimului fărădelegile lui.
  3. Și vei grăì, acestea zice Domnul Ierusalimului: rădăcina ta și nașterea ta este din pământul lui Hanaan, tătăl tău Amoreu și muma ta Heteancă.
  4. Și la nașterea ta, în care zi te-ai născut, buricul tău nu s’a tăiat și n’ai legat țâțele tale, și cu apă nu te-ai scăldat, nici cu sare te-ai sărat și cu scutece nu te-ai înfășat.
  5. Nici s’a îndurat ochiul meu spre tine, ca să’ți facă ție una dintru toate acestea și să pătimească cevà pentru tine, și te-ai aruncat pre fața câmpului cu îndărătnicirea sufletului tău în ziua în care te-ai născut.
  6. Și am trecut prin tine și te-am văzut cruntată în sângele tău, și am zis ție: din sângele tău vei trăì.
  7. Înmulțită ca răsăritul țarinei te-am dat pre tine și te-ai înmulțit și te-ai mărit și ai intrat în cetățile cetăților, țâțele tale s’au ridicat, și părul tău a răsărit, iar tu erai goală și grozavă.
  8. Și am trecut prin tine și te-am văzut pre tine, și iată vremea ta și vremea celor ce se abat, și am întins aripile mele preste tine și am acoperit grozăvia ta, și m’am jurat ție, și am intrat la legătură cu tine, zice Domnul: și te-ai făcut mie. Facere 22, 16
  9. Și te-am scăldat pre tine cu apă și am spălat sângele tău dela tine și te-am uns cu untdelemn.
  10. Și te-am îmbrăcat cu împestrite și te-am încălțat cu vânăt, și te-am încins cu vison, și te-am îmbrăcat cu haină de păr țesută.
  11. Și te-am împodobit cu podoabă și am pus brățări la mâinile tale și gherdan la grumazul tău.
  12. Și am pus cercel preste nările tale și veriguțe în urechile tale și cunună de mărire pre capul tău.
  13. Și te-ai împodobit cu aur și cu argint, și hainele tale de vison și de păr țesute și împestrite, făină aleasă de grâu și miere, și untdelemn ai mâncat, și te-ai înfrumusețat foarte.
  14. Și a ieșit numele tău întru neamuri pentru frumusețea ta, că plinire erà întru frumusețea care am pus pre tine, zice Domnul.
  15. Și nădăjduindu-te întru frumusețele tale ai curvit întru numele tău, și ai pus curvia ta la tot trecătorul, ca să fii a lui. Ierem. 2, 20 23
  16. Și ai luat din hainele tale și ai făcut ție idoli cusuți, și ai curvit întru ei, și nu vei intrà, nici va fì.
  17. Și ai luat vasele laudei tale din aurul meu și din argintul meu, care l-am dat ție, și ți-ai făcut ție chipuri bărbătești și ai curvit întru ele.
  18. Și ai luat îmbrăcămintea ta cea pestriță, și le-ai îmbrăcat pre ele, și untuldelemn al meu și tămâia mea le-ai pus înaintea feții lor. Ierem. 10, 9
  19. Și pâinele mele, care le-am dat ție, făina de grâu și untuldelemn și mierea, cu care te-am hrănit pre tine, le-ai pus înaintea feții lor spre miros de bună mireasmă, și s’a făcut zice Domnul. Isaia 57, 5
  20. Și ai luat pre fiii tăi și pre fetele tale, care ai născut, și i-ai junghiat lor spre mâncare, au mică este curvia ta?
  21. Și ai sugrumat pre fiii tăi și i-ai dat când descântai tu pre ei lor.
  22. Aceasta este mai mult decât toată curvia ta și urâciunile tale, și nu ți’ai adus aminte de zilele prunciei tale, când erai goală și grozavă, cruntată în sângele tău ai trăit.
  23. Și s’a făcut după toate răutățile tale zice Domnul.
  24. Și ai zidit ție casă de curvie și ți-ai făcut ție punere de curvie în toată ulița. Ierem. 11, 13 Isaia 57, 7
  25. Și la începutul a toată calea ai zidit casele tale de curvie și ai stricat frumusețele tale, și ai desfăcut picioarele tale la tot cel ce treceà și ai înmulțit curvia ta.
  26. Și ai curvit cu fiii Eghipetului, cei în apropiere de hotar cu tine, carii sunt mari la trup, și în multe feluri ai curvit, ca să mă mânii pre mine.
  27. Iar de voiu întinde mâna mea asupra ta și voiu luà legiuirile tale, și te voiu dà pre tine în sufletele celor ce te urăsc pre tine al fetelor celor de alt neam, care te-au abătut pre tine dela calea ta.
  28. Și ai păgânit și ai curvit mai mult decât fetele lui Asur, și nici așà nu te-ai săturat. 4 Împ. 16, 7 8
  29. Și ai curvit și nu te-ai umplut, și ai înmulțit așezământurile tale către pământul lui Hanaan și al Haldeilor, și nici cu acestea nu te-ai săturat.
  30. Ce voiu pune fata ta?, zice Domnul. Fiindcă ai făcut toate aceste fapte de femeie curvă, și ai curvit întreit întru fetele tale.
  31. Când ai zidit casa ta de curvie la începutul a toată calea și vatra ta o ai făcut în toată ulița, te-ai făcut ca o curvă care adună plată. Ierem. 11, 13
  32. Femeia preacurvă este asemenea ție, care ià dela bărbatul său plată,
  33. Și tuturor celor ce curviau cu ea le dà plată, și tu ai dat plată tuturor iubiților tăi, și’i încărcai pre ei, ca să vie la tine prin prejur întru curviea ta. Ierem. 3, 1
  34. Și s’a făcut întru tine îndărătnicire mai multă decât la femei întru curviea ta, și după tine n’a curvit așà, pentrucă tu dai plată și ție plată nu s’a dat și s’a tăcut întru tine îndărătnicii.
  35. Pentru aceea curvă! Auzi cuvântul Domnului.
  36. Acestea zice Domnul: pentrucă ți-ai vărsat arama ta și se va descoperì rușinea ta întru curviea ta către iubiții tăi și spre toate gândurile fărădelegilor tale, și în sângele fiilor tăi, pre cari i-ai dat lor.
  37. Pentru aceea iată eu voiu adunà asupra ta pre toți iubiții tăi, cu cari te-ai amestecat, și pre toți pre cari i-ai iubit împreună cu toți pre cari i-ai urît; și îi voiu adunà pre ei asupra ta de prin prejur, și voiu descoperì răutățile tale către ei, și vor vedeà toată grozăviea ta. Isaia 47, 3 Ierem. 13, 26
  38. Și voiu izbândì asupra ta izbânda preacurvei și a celor ce varsă sânge, și te voiu pune pre tine întru sânge de mânie și de râvnă. Lev. 20, 10 A 2 Lege 22, 22
  39. Și te voiu dà în mâinile lor și vor surpà casa ta de curvie, și vor stricà vatra ta și te vor desbrăcà pre tine de îmbrăcămintea ta, și vor luà vasele mărirei tale și te vor lăsà goală și grozavă. Ozie 2, 3
  40. Și vor aduce asupra ta mulțime și te vor ucide cu pietre, și te vor tăià cu săbiile lor.
  41. Și vor arde casele tale cu foc și vor face întru tine izbândă înaintea a multor femei, și te voiu abate pre tine dela curvie și plată nu vei mai dà.
  42. Și voiu slobozì mâniea mea asupra ta, și se va luà râvna mea dela tine și mă voiu odihnì, și nu voiu mai aveà grije.
  43. Că nu ți-ai adus aminte de ziua prunciei tale, și m’ai întristat pre mine cu toate acestea, și iată eu voiu dà căile tale în capul tău, zice Domnul, că așà ai făcut necredința ta preste toate fărădelegile tale.
  44. Acestea sunt toate care a zis asupra ta cu pildă, zicând: cum este muma așà este și fata.
  45. Fata mumei tale ești și tu, care a lepădat pre bărbatul său și pre fiii lor, și soră ești surorilor tale, care au lepădat pre bărbații lor și pre fiii lor; muma voastră este Heteancă și tatăl vostru Amoreu.
  46. Sora voastră cea mai bătrână Samaria este și fetele ei, care lăcuiesc deastânga ta, și sora ta cea mai tânără decât tine, care lăcuește deadreapta ta, Sodoma și fetele ei. 4 Împ 21, 11
  47. Și nici așà în căile lor n’ai umblat, nici după fărădelegile lor ai făcut, cu puțin și le-ai covârșit pre ele întru toate căile tale.
  48. Viu sunt eu zice Domnul; de a făcut Sodoma sora ta acestea și fetele ei, precum ai făcut tu și fetele tale.
  49. Însă fărădelegea Sodomei surorei tale a fost mândria întru săturare de pâine și întru prisosință cu desfătări se resfățà ea și fetele ei, aceasta aveà ea și fetele ei, și mâna săracului și a celui lipsit nu o sprijineà. Isaia 13, 19 Facere 19, 24
  50. Și se măreà și au făcut fărădelegi înaintea mea și le-am luat pre ele precum ai văzut.
  51. Și Samariea jumătate din păcatele tale n’a păcătuit, și ai înmulțit fărădelegile tale mai mult decât ele, și ai îndreptat pre surorile tale întru toate fărădelegile tale, care ai făcut. Ierem. 3, 11
  52. Și tu poartă chinul tău, pentrucă ai stricat pre surorile tale întru păcatele tale și întru fărădelegile tale care le-ai făcut mai mult decât ele, și le-ai îndreptat pre ele mai mult decât pre tine, și tu rușinează-te și primește ocara ta; pentrucă ai îndreptat pre surorile tale.
  53. Și voiu întoarce întoarcerile lor întoarcerea Sodomei și a fetelor ei, și voiu întoarce întoarcerea Samariei și a fetelor ei, și voiu întoarce întoarcerea ta în mijlocul lor.
  54. Ca să porți chinul tău și să aibi ocară din toate, care ai făcut, ca să mă mânii pre mine.
  55. Și sora ta Sodoma și fetele ei se vor așezà precum au fost dela început, și Samaria și fetele ei se vor așezà precum au fost dela început, și tu și fetele tale vă veți așezà, precum ați fost dela început.
  56. Și de n’ar fì fost Sodoma sora ta, ca să auzi în gura ta în zilele trufiei tale,
  57. Mai nainte de ce s’au descoperit răutățile tale, precum acum ești ocară fetelor Siriei și tuturor celor de prin prejurul ei fetelor celor de alt neam, care te-au încunjurat împrejur.
  58. Păgânătățile tale și fărădelegile tale tu le poartă, zice Domnul.
  59. Acestea zice Domnul: și voiu face cu tine precum ai făcut, precum ai urgisit acestea, ca să calci legătura mea.
  60. Și’mi voiu aduce aminte de legătura mea, care am făcut cu tine în zilele tinerețelor tale, și voiu ridicà ție legătură veșnică.
  61. Și’ți vei aduce aminte de calea ta, și te vei urgisì, când vei primì pre surorile tale cele mai bătrâne decât tine, împreună cu cele mai tinere decât tine, și le voiu dà pre ele ție spre ispitire, și nu din legătura ta.
  62. Și voiu ridicà eu legătura mea cu tine, și vei cunoaște, că eu sunt Domnul. Ierem. 31, 32
  63. Ca să’ți aduci aminte, și să te rușinezi, și să nu’ți fie ție mai mult a deschide gura de fața ocării tale, când mă voiu milostivì eu spre tine după toate câte ai făcut, zice Domnul.

Textul reproduce ediția Sfântului Sinod, București 1914, cu ortografia păstrată întocmai. Trimiterile din dreptul versetelor sunt ale ediției.