În capitolul acesta ediția 1914, care urmează Septuaginta, împarte textul altfel decât textul ebraic — alt număr de versete, uneori altă graniță de capitol. Ca să nu punem ebraica lângă versetul greșit, aici n-o arătăm. De ce diferă cele două.
Împărăția lui Ioas.
- În anul al șaptelea al lui Iu s’a făcut împărat Ioas, și patruzeci de ani a împărățit în Ierusalim, și numele mumei lui erà Saviea din Versava. 2 Paral. 24, 1
- Și a făcut Ioas ce este drept înaintea Domnului în toate zilele în care l-a luminat pre el Iodae preotul.
- Iar înălțimile nu le-a stricat, că acolo încă jertfeà poporul și tămâia pre înălțimi. 4 Împ. 15, 4 35 3 Împ. 15, 14 2 Paral. 33, 17
- Și a zis Ioas către preoți: tot argintul celor sfinte care se aduce în casa Domnului, argintul de prețuiri, argintul care-l aduce omul prețuire, tot argintul care din inimă îl aduce omul în casa Domnului.
- Să-și ia loruși preoții fiecare pentru prețăluirea sa, și ei să dreagă stricăciunea casei, preste tot ori unde s’ar afla acolo stricăciune.
- Că în timp de douăzeci și trei de ani ai împărăției lui Ioas n’au dres preoții stricăciunea casei.
- Și a chemat împăratul Ioas pre Iodae preotul și pre preoți, și a zis către ei: pentruce nu dregeți stricăciunea casei? De acum să nu mai luați argint pentru prețăluirile voastre, ci să-l dați pentru dregerea casei.
- Și se învoiră preoții ca să nu ia argint dela popor, nici să dreagă stricăciunea casei.
- Și a luat Iodae preotul o ladă și a făcut deasupra gaură prin scândura ei, și a pus-o în partea dreaptă a intrării în casa Domnului, și au dat preoții cei ce păzeau pragul, tot argintul care s’a aflat în casa Domnului.
- Și a fost dacă a văzut, că este mult argint în sicriu, s’a suit logofătul împăratului și preotul cel mare și argintarii, și au strâns și au numărat argintul, care s’a aflat în casa Domnului. 2 Paral. 24, 11
- Și au dat argintul ce s’a găsit în mâinile priveghetorilor celor ce fac uneltele casei Domnului, și i-au dat teslarilor de lemne și clăditorilor celor ce lucrau în casa Domnului,
- Și zidarilor și meșterilor și cioplitorilor de pietre, ca să cumpere lemne și pietre cioplite, ca să dreagă stricăciunea casei Domnului, la toate câte s’au cheltuit la casă, ca să se întărească.
- Însă nu se vor face casei Domnului uși de argint, cuie, pahare și trâmbițe, tot vasul de aur și tot vasul de argint, din argintul care s’a băgat în casa Domnului.
- Că lucrătorilor îl da ca să facă îmbunătățiri casei Domnului.
- Și nu luà seamă dela oamenii, în mâinile cărora da argintul ca să-l dea lucrătorilor, că aveau credință într’înșii.
- Argint pentru păcat și argint pentru greșală nu se băgà în casa Domnului, ci preoților se da. Lev. 4, 3 5, 15
- Atunci s’a suit Azail împăratul Siriei, și a dat răsboiu asupra Ghetii, și o a luat și o a bătut pre ea, și ș’a întors Azail fața ca să meargă asupra Ierusalimului. 4 Împ. 13, 3
- Și a luat Ioas împăratul Iudei toate cele afierosite, care le dăruise Iosafat și Ioram și Ohozia, părinții lui și împărații Iudei, și cele afierosite de el, și tot aurul care s’a aflat în vistieriile casei Domnului și ale casei împăratului, și l-a trimis lui Azail împăratul Siriei, și așà s’a dus dela Ierusalim. 4 Împ. 8, 8 3 Împ. 15, 18
- Iar celelalte întâmplări ale lui Ioas și toate câte a făcut, au nu iată acestea scrise sunt în cartea cuvintelor anilor împăraților Iudei?
- Și s’au răsculat slugile lui, și se legară între ele, și au ucis pre Ioas în casa lui Mallon, cea dela Sela. 4 Împ. 14, 5
- Și Iezehar feciorul lui Iemuat și Iezevut feciorul lui Somir slugile lui l-au ucis pre el, și a murit și l-au îngropat pre el cu părinții lui în cetatea lui David, și a împărățit Amasias feciorul lui în locul lui.
Textul reproduce ediția Sfântului Sinod, București 1914, cu ortografia păstrată întocmai. Trimiterile din dreptul versetelor sunt ale ediției.