Biblia etiopiană

Cele 81 de cărți

„Cele 81 de cărți” e numele obișnuit al Bibliei în Etiopia; cifra vine din Sinodos, o culegere de canoane puse sub numele apostolilor. Dar, cum a arătat R. W. Cowley într-un studiu din 1974 rămas de referință, la 81 se ajunge în două feluri — iar codul de drept bisericesc, Fetha Nagast, anunță în titlul capitolului 81 de cărți și dă o listă care nu face 81.

• Canonul „restrâns” e lista cărților tipărite în marile Biblii în ge’ez și amharică scoase din porunca împăratului Haile Selassie: 54 de cărți ale Vechiului Testament și cele 27 ale Noului. Cele 54 sunt cele 39 ale Bibliei ebraice — numărate 40, fiindcă Pildele sunt împărțite în două — și încă paisprezece: Enoh, Jubileele, Înțelepciunea, 1 Ezdra, Apocalipsa lui Ezdra (4 Ezdra), Iudita, Tobit, Sirah, Baruh, „restul lui Ieremia”, Susana, „restul lui Daniel” și două cărți ale „Macabeilor”.
• Canonul „larg”, din comentariul tradițional amharic la Fetha Nagast, numără altfel: 46 de cărți ale Vechiului Testament (Enoh și Jubileele tot printre ele, plus o istorie a iudeilor după Iosif Flaviu, numită Yosef Walda Koryon sau Zena Ayhud) și 35 ale Noului — cele 27, plus patru părți din Sinodos, două din Cartea Legământului, un Clement etiopian și o Didascalie, toate cărți de rânduială bisericească.

După Cowley, cărțile canonului restrâns sunt azi necontestate; cele în plus ale listei largi sunt socotite de tradiționaliști la fel de canonice, dar în practică sunt citite mai degrabă ca un comentariu, cu autoritate derivată. Unele dintre ele, nota Cowley în 1974, nu fuseseră tipărite deloc în Etiopia. Cowley notează și că Înălțarea lui Isaia și Păstorul lui Herma, date uneori drept canonice în Etiopia, nu figurează azi în liste.

Ce are în plus și ce nu are

Câteva cărți nu le are nicio altă Biserică (pentru celelalte sunt apocrife): pe lângă Enoh și Jubileele, cele trei Meqabyan — care, în ciuda numelui, nu au nimic în comun cu cărțile grecești ale Macabeilor — și 4 Baruh, „Restul cuvintelor lui Baruh”, așezat în Biblia etiopiană la sfârșitul Plângerilor lui Ieremia, după Epistola lui Ieremia. Apocalipsa lui Ezdra, Ezra Sutuel, o au și Bibliile slave sau anexa Vulgatei latine, dar nu ediția 1914.

Invers, cărțile grecești ale Macabeilor, pe care ediția 1914 le are (1–3 Macabei), nu sunt în Biblia etiopiană: locul lor îl țin cele trei Meqabyan. În rest, ea are tot ce are Biblia românească în plus față de cea ebraică — Tobit, Iudita, Înțelepciunea, Sirah, Baruh, 1 Ezdra (în 1914, 3 Ezdra), adaosurile grecești la Estera, Psalmi și Daniel —, iar Rugăciunea lui Manase stă chiar în textul Paralipomenelor, după 2 Paralipomene 33, 12. Cele patru canoane, în tabel.

O carte lipsește, deși mulți o caută aici: Kebra Nagast, „Slava regilor”, epopeea din secolul al XIV-lea despre Solomon, regina din Saba și fiul lor Menelik, care ar fi adus Chivotul Legii la Aksum. Nu e în niciuna dintre cele două liste: e o carte venerată, de istorie sacră a Etiopiei, nu Scriptură.

Enoh și Jubileele

Biblia etiopiană e singura care are în canon Cartea lui Enoh și Cartea Jubileelor (Kufale, „Împărțirea”) — amândouă în ambele liste. Sunt scrieri iudaice din vremea celui de-al Doilea Templu: părțile cele mai vechi ale lui Enoh din secolul al III-lea î.Hr., Jubileele de pe la 160–150 î.Hr. Enoh a fost scris în aramaică, Jubileele în ebraică; amândouă au fost traduse în greacă și, după cei mai mulți cercetători, din greacă în ge’ez. Din originale au rămas fragmentele de la Qumran, din greacă și din latină doar părți, așa că textul întreg există numai în ge’ez.

Europa le-a cunoscut prin Etiopia. Călătorul scoțian James Bruce a adus de acolo, în 1773, trei manuscrise ale lui Enoh; traducerea engleză a lui Richard Laurence a apărut în 1821, iar edițiile critice — August Dillmann la mijlocul secolului al XIX-lea, R. H. Charles la cumpăna secolelor XIX–XX, Michael Knibb în 1978 pentru Enoh și James VanderKam în 1989 pentru Jubilee — se sprijină toate pe manuscrise etiopiene. Cele mai vechi copii etiopiene ale lui Enoh sunt, după datările de azi, din secolul al XV-lea; Ted Erho și Loren Stuckenbruck au semnalat în 2013 peste douăzeci de copii nefolosite de editori, cele mai multe aflate în Etiopia. Fragmentele de la Qumran au arătat că textul etiopian e, în linii mari, fidel — cu excepția Cărții astronomice a lui Enoh, pe care etiopiana o dă prescurtată. În Bibliile tipărite în Etiopia, cele două cărți au alt sistem de capitole decât edițiile apusene. De ce au rămas numai aici: De ce a fost scoasă Cartea lui Enoh din Biblie?

Ge’ez: limba și traducerea

Ge’ez e o limbă semitică de sud, cu un alfabet propriu în care fiecare semn notează o consoană împreună cu vocala ei. E limba regatului de la Aksum: inscripțiile regelui Ezana, din secolul al IV-lea, sunt printre cele mai vechi texte în ge’ez. Ca limbă vorbită a dispărut probabil înainte de secolul al X-lea — după alții, mai târziu —, dar a rămas limba de cult a Bisericilor etiopiană și eritreeană, cum e slavona pentru Bisericile slave; Biblia se citește în ea și azi, alături de traducerile în amharică.

Traducerea s-a făcut din greacă: Vechiul Testament din Septuaginta, Noul din textul grecesc. Când anume, nu se știe, și probabil nu toată deodată: pentru Iezechiil, de pildă, Michael Knibb pune traducerea undeva între mijlocul secolului al IV-lea și începutul celui de-al VII-lea. Tradiția etiopiană atribuie o parte din ea „Celor nouă sfinți”, călugări veniți din Imperiu la sfârșitul secolului al V-lea. Textul a fost apoi revizuit, după Knibb: în secolul al XIV-lea, în epoca de înflorire literară din vremea regelui Amda Seyon, după o versiune arabă tradusă din siriacă — puțin la unele cărți, mult la altele, ca Ieremia —, iar în unele manuscrise din secolele XVI–XVII, sistematic după ebraica masoretică. De aceea manuscrisele dau forme diferite ale aceleiași cărți.

Cele mai vechi manuscrise etiopiene cunoscute sunt Evangheliile de la mănăstirea Abba Garima, datate prin radiocarbon între sfârșitul secolului al V-lea și începutul celui de-al VII-lea, printre cele mai vechi cărți creștine ilustrate. Pentru Vechiul Testament distanța e mult mai mare: la Iezechiil, de pildă, cel mai vechi manuscris cunoscut până de curând (Tana 9, din prima jumătate a secolului al XV-lea) e cu aproape o mie de ani mai târziu decât traducerea; un fragment de la Leiden, semnalat de Ted Erho în 2017, ar fi de pe la 1300.

Biserica

Creștinismul a ajuns la curtea de la Aksum în secolul al IV-lea. Povestea o dă Rufin din Aquileia (Istoria bisericească X, 9), care spune că a auzit-o de la unul dintre protagoniști: doi tineri din Tyr, Frumentie și Edesie, scăpați dintr-un atac asupra corabiei lor la Marea Roșie, ajung sclavi la curtea regelui, apoi sfetnici; Frumentie îi adună pe negustorii creștini, apoi merge la Alexandria și îi cere lui Atanasie un episcop pentru Etiopia — iar Atanasie îl hirotonește pe el însuși. Data e discutată: tradițional pe la 328, după alții în anii 340. Povestea are o confirmare independentă rară: Atanasie reproduce, în Apologia către Constanțiu 31, scrisoarea prin care împăratul arian Constanțiu al II-lea le cerea, pe la 356, principilor din Axum, Aezanes și Sazanes, să-l trimită în Egipt pe „episcopul Frumentie” — Atanasie, care o introduce, îi spune episcopul Axumului. Aezanes e regele Ezana. Etiopienii îl cinstesc pe Frumentie ca Abba Salama, „Părintele păcii”, și Kesate Berhan, „Descoperitorul luminii”.

După Sinodul de la Calcedon (451), Biserica etiopiană a urmat Alexandria, care nu l-a primit: e una dintre Bisericile ortodoxe orientale, alături de cea coptă, siriacă și armeană. Tewahedo înseamnă în ge’ez „unit”, „făcut una”: o singură fire a lui Hristos, unită din dumnezeire și omenitate. Până în secolul XX, Biserica a depins de patriarhul copt al Alexandriei, de la care își primea mitropolitul; primul ei arhiepiscop etiopian a fost hirotonit în 1951, iar primul patriarh, în 1959. După independența Eritreei, în 1993, credincioșii de acolo s-au despărțit de ea: Biserica Ortodoxă Tewahedo a Eritreei e autocefală din 1993–1994, cu acordul Patriarhiei copte, și are patriarh din 1998. Amândouă au aceeași Biblie.

Întrebări frecvente

Surse

• R. W. Cowley, „The Biblical Canon of the Ethiopian Orthodox Church Today”, Ostkirchliche Studien 23 (1974), pp. 318–323
• Michael A. Knibb, Translating the Bible: The Ethiopic Version of the Old Testament, Schweich Lectures 1995, Oxford University Press for the British Academy, 1999
• Michael A. Knibb, „Textual Commentary on the Ethiopic Text of Ezekiel 1–11”, Aethiopica 20 (2017), pp. 7–49
• Michael A. Knibb, The Ethiopic Book of Enoch: A New Edition in the Light of the Aramaic Dead Sea Fragments, 2 vol., Clarendon Press, 1978
• James C. VanderKam, The Book of Jubilees: A Critical Text; The Book of Jubilees: Translated, CSCO 510–511, Peeters, 1989
• Ted M. Erho, Loren T. Stuckenbruck, „A Manuscript History of Ethiopic Enoch”, Journal for the Study of the Pseudepigrapha 23 (2013), pp. 87–133
• The Fetha Nagast: The Law of the Kings, trad. Abba Paulos Tzadua, Addis Abeba, 1968 (partea I, cap. 2: lista cărților)
• Rufin din Aquileia, Historia ecclesiastica X, 9 (Frumentie și Edesie); Atanasie, Apologia ad Constantium 31 (scrisoarea lui Constanțiu către Aezanes și Sazanes)
• Judith S. McKenzie, Francis Watson, The Garima Gospels: Early Illuminated Gospel Books from Ethiopia, Manar al-Athar, 2016
• Siegbert Uhlig, Alessandro Bausi (ed.), Encyclopaedia Aethiopica, 5 vol., Harrassowitz, 2003–2014