Ediția sinodală, București 1914

Zaharia 13

Izvorul curățirei; pedeapsa prorocilor mincinoși; prorocie Mesianică.

  1. În ziua aceea va fi tot locul ca un izvor deschis în casa lui David, și celor ce lăcuesc Ierusalimul, spre schimbare și spre curățire. Iezech. 47, 1 seq. Ioil 3, 18
  2. Și va fì în ziua aceea, zice Domnul Savaot: pierde-voiu numele idolilor depre pământ, și mai mult nu va fì pomenirea lor, și pre prorocii cei mincinoși, și duhul cel necurat voiu luà depre pământ. Iezech. 30, 13 Osie 2, 17
  3. Și va fì de va prorocì om mai mult, și va zice către el tatăl său și muma sa, care l-au născut pre el: nu vei trăì, că minciună ai grăit întru numele Domnului, și’l vor împiedecà pre el tatăl lui și muma lui, cari l-au născut pre el, când va prorocì el. A 2 Lege 13, 5 Ierem. 14, 15
  4. Și va fì în ziua aceea, rușinà-se-vor prorocii, fieștecare dintru vedenia sa prorocind însuș, și se vor îmbrăcà cu haină de păr, pentrucă au mințit.
  5. Și va zice nu sunt proroc eu, că om lucrător de pământ sunt eu, că om m’au născut pre mine din tinerețele mele.
  6. Și voiu zice către el: ce sunt ranele acestea în mijlocul mâinilor tale? Și va zice: cu care m’am rănit în casa iubitului meu.
  7. Sabie, scoală-te asupra păstorilor mei, și asupra omului cetățean al lui, zice Domnul atotstăpânitorul; bate păstorul și se vor risipì oile, și voiu întoarce mâna mea asupra păstorilor. Matei 26, 31 Marcu 14, 27
  8. Și va fì în ziua aceea în tot pământul, zice Domnul: două părți ale lui vor pierì și vor lipsì, iar a treia va rămâneà într’însul.
  9. Și voiu trece a treia parte prin foc, și’i voiu lămurì pre ei cum se lămurește argintul, și’i voiu cercà pre ei, cum se cearcă aurul, acela va chemà numele meu, și eu îl voiu ascultà pre el, și voiu zice: poporul meu este acesta; și el va zice: Domnul Dumnezeul meu. 1 Petru 1, 6 7

Textul reproduce ediția Sfântului Sinod, București 1914, cu ortografia păstrată întocmai. Trimiterile din dreptul versetelor sunt ale ediției.