Ediția sinodală, București 1914

Matei 20

Pilda despre lucrătorii viei. Iisus vestește patimile sale. Fiii lui Zevedei iubitori de slavă. Vindecarea a doi orbi.

  1. Că asemenea este împărăția cerului, omului stăpân al casei, care a ieșit dis de dimineață să tocmească lucrători la via sa. Mat. 21, 33
  2. Și tocmindu-se cu lucrătorii câte un dinar pe zi, i-a trimis pre ei în via sa.
  3. Și ieșind la al treilea ceas, a văzut pre alții stând în târg fără de lucru,
  4. Și a zis și acelora: mergeți și voi în vie, și ce va fi cu dreptul, voiu dà vouă; iar ei au mers.
  5. Iarăși ieșind întru al șaselea și întru al nouălea ceas, a făcut asemenea.
  6. Iar întru al unsprezecelea ceas ieșind, aflat-a pre alții stând fără de lucru, și a zis lor: ce ați stat aici toată ziua fără de lucru?
  7. Zis-au lui: că nimenea pre noi nu ne-a tocmit. Zis-a lor: mergeți și voi în via mea, și ce va fi cu dreptul veți luà.
  8. Iar dacă s’a făcut seară, a zis domnul viei către ispravnicul său: chiamă pre lucrători și le dă lor plata, începând dela cei de pre urmă până la cei dintâiu.
  9. Deci venind cei dela al unsprezecelea ceas, au luat câte un dinar.
  10. Iar venind cei dintâiu, socoteau că vor luà mai mult, și au luat și ei câte un dinar.
  11. Iar după ce au luat, răpștiau împrotiva stăpânului casei, zicând:
  12. Acești de pre urmă un ceas au lucrat, și i-ai făcut pre dânșii întocmai cu noi, cari am purtat greutatea zilei și zăduful.
  13. Iar el răspunzând, a zis unuia dintr’înșii: prietene, nu’ți fac ție strâmbătate; au nu un dinar te-ai tocmit cu mine.
  14. Ia’ți al tău și mergi; voesc și acestuia de pre urmă să’i dau ca și ție.
  15. Au doară nu mi se cade să fac eu ce voiu vreà cu ale mele? Au este ochiul tău viclean, pentrucă eu sunt bun? Rom 9, 21
  16. Așà vor fi cei de pre urmă întâiu, și cei dintâiu pre urmă, că mulți sunt chemați, dar puțini aleși. Mat. 19, 30 Marc. 10, 31 Luc. 13, 30
  17. Și suindu-se Iisus în Ierusalim, au luat pre cei doisprezece ucenici, deosebi, pre cale, și le-au zis lor:
  18. Iată, ne suim în Ierusalim și Fiul Omului se va dà arhiereilor și Cărturarilor, și’l vor judecà pre el spre moarte. Mat. 17, 22
  19. Și’l vor dà pre el neamurilor ca să’l batjocorească, și să’l bată, și să’l răstigniască, și a treia zi va învià. Luc. 18, 32
  20. Atunci s’a apropiat către dânsul muma fiilor lui Zevedei, împreună cu fiii săi, închinându-se și cerând oarece dela dânsul. Marc. 10, 35
  21. Iar el au zis ei: ce voești? Zis-a lui: zì ca să șează acești doi fii ai mei, unul deadreapta ta și altul deastânga ta, întru împărăția ta.
  22. Iar Iisus răspunzând, au zis: nu știți ce cereți. Puteți să beți paharul, care voiu să’l beau eu, și cu botezul cu care eu mă botez să vă botezați? Zis-au lui: putem. Ioan 18, 11
  23. Și au grăit lor: paharul meu cu adevărat veți beà, și cu botezul cu care eu mă botez, vă veți botezà; dar a ședeà deadreapta mea și deastânga mea, nu este al meu a dà, ci celor ce s’au gătit dela Tatăl meu.
  24. Și auzind cei zece, s’au mâniat pentru cei doi frați. Marc. 10, 41
  25. Iar Iisus chemându’i pre dânșii, au zis: știți că domnii păgânilor îi domnesc pre ei și cei mari îi stăpânesc pre dânșii.
  26. Iar între voi nu va fi așà; ci, care dintre voi va vrea să fie mai mare, să fie vouă slugă.
  27. Și care dintre voi va vreà să fie întâiu, să fie vouă slugă;
  28. Precum și Fiul Omului n’au venit să’i slujiască lui, ci să slujiască și să’și dea sufletul său răscumpărare pentru mulți. Ioan 13, 4 Filip. 2, 7
  29. Și ieșind ei din Ierihon, a mers după dânsul norod mult.
  30. Și iată, doi orbi șezând lângă cale, auzind că Iisus trece, au strigat, grăind: miluește-ne pre noi, Doamne, Fiul lui David. Mat. 2, 7 Marc. 10, 46 Luc. 18, 35
  31. Iar norodul i-au certat pre dânșii ca să tacă, dar ei mai tare strigau, grăind: miluește-ne pre noi, Doamne, Fiul lui David.
  32. Și stând Iisus, i-au strigat pre dânșii și le-au zis: ce voiți să vă fac vouă?
  33. Zis-au lui: Doamne, să se deșchiză ochii noștri. Ecles. 11, 7
  34. Și făcându’i-se milă lui Iisus, s’au atins de ochii lor, și îndată au văzut cu ochii lor, și au mers după dânsul.

Textul reproduce ediția Sfântului Sinod, București 1914, cu ortografia păstrată întocmai. Trimiterile din dreptul versetelor sunt ale ediției.