Ediția sinodală, București 1914

Iezechiil 41

Rănduiala zidirii Bisericei.

  1. Și m’a băgat în Biserică, și a măsurat pridvorul de șase coți lărgimea dincoace și de șase dincolo.
  2. Și lărgimea porții de zece coți, țâțânile porții de cinci coți deoparte și de cinci de altă parte, și lungimea lui de patruzeci coți și lărgimea de douăzeci.
  3. Și m’a băgat în curtea cea mai dinlăuntru, și a măsurat pridvorul ușii de doi coți și ușa de șase coți, și țâțânile ușii de șapte coți dincoace și de șapte dincolo.
  4. Și a măsurat lungimea ușilor de patruzeci de coți și lărgimea de douăzeci despre fața Bisericii, și a zis către mine: aceasta este Sfânta Sfintelor. Eșire 26, 33
  5. Și a măsurat peretele casii de șase coți, și lărgimea coastei de patru coți împrejur.
  6. Și coastele, coastă către coastă de două ori câte treizeci și trei, și osebirea în peretele casii în coaste împrejur, ca să fie celor ce se prind a vedeà, ca, cu nimic să nu se atingă de pereții casii.
  7. Și lărgimea coastii cei mai de sus, după adăogirea din perete către cea mai de sus, împrejurul casii, ca să se lărgească deasupra, și din cele de jos se vor suì la cele de sus, și din cele din mijloc spre cele cu trei poduri.
  8. Și încunjurul casii înălțimea împrejur și osebirea coastelor întocmai cu trestiea de șase coți.
  9. Și lărgimea coastei peretelui dinafară de cinci coți, iar celelalte între coastele casii.
  10. Și între cămări lărgimea de douăzeci de coți încunjurul casii prin prejur.
  11. Și ușile cămărilor către rămășița unei uși, care este de către miazănoapte, și o ușe către austru, și lărgimea luminii ceilalte de cinci coți împrejur.
  12. Și zidul care este de către fața ceilalte, cam spre mare, de șaptezeci de coți de lat, iar peretele care desparte, de cinci coți de lat împrejur, și lungimea lui de nouăzeci.
  13. Și a măsurat în preajma casii o sută de coți lungimea, și celelalte și care despart și pereții lor lungimea de o sută de coți.
  14. Și lărgimea dinaintea casii și celelalte din preajmă de o sută de coți.
  15. Și a măsurat lungimea celui ce desparte, și în preajma feții rămășiții celor dinapoia casii aceea, și celelalte rămășițe dincoace și dincolo de o sută de coți lungimea, și Biserica și unghiurile și pridvorul cele mai dinafară podit.
  16. Și ferestrile mrejuite, ca să lumineze, să se poată vedeà prin ele. Și casa și cele de aproape căptușite cu lemne toate împrejur, și pardoseala și din pardoseală până la ferestre. Și ferestrile se deschideau în trei feluri,
  17. Ca să se poată privì prin ele, și până la casa cea mai dinlăuntru, și până la cea mai dinafară, și preste tot peretele împrejur dinlăuntru și dinafară măsură.
  18. Și Heruvimi săpați și finici, câte un finic între un Heruvim și între alt Heruvim, două fețe la un Heruvim.
  19. Față de om către finic deoparte și de alta, și față de leu către finic deoparte și de alta, săpată toată casa prin prejur.
  20. Din pardoseală până la podine erau Heruvimi și finici săpați.
  21. Și cel Sfânt și Biserica se deschideà prin patru unghiuri în preajma feții Sfintelor, vederea ca a unui jertfelnic de lemn.
  22. De trei coți înălțimea lui, și lungimea de doi coți, și lărgimea de doi, și coarne aveà, și temeiul lui și pereții lui. Și a zis către mine: aceasta este masa cea dinaintea feții Domnului. Eșire 30, 1
  23. Și două uși erau la Biserică, și două uși la cel Sfânt.
  24. Și între acele două uși erau două ușcioare de amândouă părțile, care se deschideau una către alta, că două ușcioare erau la una, și două la cealaltă.
  25. Și săpături erau preste ele, și preste ușile Bisericii Heruvimi și finici, după săpătura Sfintelor, și lemne de treabă despre fața pridvorului pre dinafară.
  26. Și ferestre ascunse, și măsură dincoace și dincolo spre acoperemânturile pridvorului, și coastele casii întocmite.

Textul reproduce ediția Sfântului Sinod, București 1914, cu ortografia păstrată întocmai. Trimiterile din dreptul versetelor sunt ale ediției.