Sedechia închide pe Ieremia în temniță.
- A împărățit Sedechia fiul lui Iosie în locul lui Ioachim, pre care l-a pus împărat Navuhodonosor împăratul Vavilonului, ca să împărățească în pământul lui Iuda. 2 Paral. 36, 10
- Și n’a ascultat el și slugile lui și poporul pământului, cuvintele Domnului, care le-au grăit prin mâna lui Ieremia. 2 Paral. 36, 12
- Și a trimis împăratul Sedechia pre Ioahaz fiul lui Selemie, și pre Sofonia fiul lui Maseu preotul la Ieremia, zicând: roagă-te dar pentru noi către Domnul.
- Și Ieremia a venit și a trecut prin mijlocul cetății, și nu l-a dat pre el la casa temniței, și puterea lui Faraon a ieșit dela Eghipet, și au auzit Haldeii auzul lor, și s’au suit dela Ierusalim. Ier. 34, 21
- Și s’a făcut cuvântul Domnului către Ieremia, zicând:
- Așà zice Domnul: așà vei grăì către împăratul lui Iuda cel ce te-a trimis pre tine, ca să mă cauți pre mine.
- Iată puterea lui Faraon, care a ieșit vouă spre ajutor, se va întoarce în pământul Eghipetului, și Haldeii aceștia se vor întoarce și vor dà răsboiu asupra pământului acestuia, și’l vor luà și’l vor arde cu foc. Ier. 4, 17 Isaia 30, 2 7
- Că așà au zis Domnul: să nu gândiți cu sufletele voastre, că ducându-se se vor duce dela voi Haldeii, căci nu se vor duce.
- Și de veți bate toată puterea Haldeilor, cari dau răsboiu asupra voastră, și vor rămâneà unii împunși fiecare în locul său, aceștia se vor sculà și vor arde cetatea aceasta cu foc.
- Și a fost, când s’a suit puterea Haldeilor dela Ierusalim, de fața puterii lui Faraon,
- A ieșit Ieremia din Ierusalim, ca să meargă în pământul lui Veniamin, ca să grăiască de acolo în mijlocul poporului.
- Și a fost el în poarta lui Veniamin, și acolo erà un om, la care găzduià Saruia feciorul lui Selemie feciorul lui Anania, și a prins pre Ieremia, zicând: la Haldei fugi tu.
- Și a zis: minciună este, că nu la Haldei fug eu, și nu l-a ascultat pre el, și a prins Saruia pre Ieremia, și l-a dus pre el la boieri.
- Și s’au scârbit boierii asupra lui Ieremia și l-au bătut pre el și l-au trimis la casa lui Ionatan scriitorul, că pre aceasta o au făcut casă de închisoare.
- Și a venit Ieremia la casa groapei și la închisoare, și a șezut acolo zile multe.
- Și a trimis Sedechia împăratul și l-a chemat pre el, și l-a întrebat pre el împăratul pre ascuns să’i spue, de este cuvânt dela Domnul? Și a zis: este, în mâna împăratului Vavilonului te vei dà.
- Și a zis Ieremia către împăratul: ce strâmbătate am făcut ție și slugilor tale și poporului acestuia, de mă dai tu la casa închisorii?
- Și unde sunt prorocii voștri, carii proroceau vouă, zicând: că nu va venì împăratul Vavilonului la pământul acesta? Ier. 28, 1 2 3
- Și acum doamne al meu împărate! Cază mila mea înaintea feții tale, și nu mă întoarce la casa lui Ionatan scriitorul, ca să nu mor acolo.
- Și a poruncit împăratul și l-a pus pre el la casa cea de închisoare, și’i dà lui o pâine pre zi, de dinafară unde frământà, până s’au sfârșit pâinele din cetate, și a șezut Ieremia în curtea temniții. Ier. 32, 2
Textul reproduce ediția Sfântului Sinod, București 1914, cu ortografia păstrată întocmai. Trimiterile din dreptul versetelor sunt ale ediției.