Alegerea și hirotonia celor șapte diaconi. Arhidiaconul Ștefan.
- Și în zilele acelea, înmulțindu-se ucenicii, au făcut cârtire Elinii împrotiva Evreilor, căci văduvele lor se treceau cu vederea întru slujba cea de toate zilele.
- Și chemând cei doisprezece pre mulțimea ucenicilor, au zis: nu este cu plăcere nouă ca lăsând cuvântul lui Dumnezeu, să slujim meselor.
- Socotiți, drept aceea fraților, dintre voi șapte bărbați mărturisiți, plini de Duhul Sfânt și de înțelepciune, pre cari să’i rânduim la treaba aceasta. 1 Tim. 3, 7
- Iar noi întru rugăciune și întru slujba cuvântului ne vom zăbovì.
- Și a plăcut cuvântul acesta înaintea a toată mulțimea și au ales pre Ștefan, bărbat plin de credință și de Duh Sfânt și pre Filip și pre Prohor și pre Nicanor și pre Timon și pre Parmena și pre Nicolae nemernicul Antiohian;
- Pre cari i-au pus înaintea apostolilor, și rugându-se și-au pus preste dânșii mâinile.
- Și cuvântul lui Dumnezeu creștea, și se înmulțià numărul ucenicilor în Ierusaiim foarte, și multă mulțime de preoți se supuneà la credință.
- Și Ștefan fiind plin de credință și de putere, făceà minuni și semne mari întru norod.
- Și s’au sculat unii din sinagoga, ce se zicea a Libertinilor și a Chirinenilor și a Alexandrenilor și a celor dela Chilichia și Asia, de se priciau cu Ștefan.
- Și nu puteau să steà împrotiva înțelepciunei și duhului cu care grăià.
- Atunci au scos pre niște bărbați ce ziceau: l-am auzit pre el grăind cuvinte de hulă împrotiva lui Moisì și a lui Dumnezeu.
- Și au întărâtat pre norod și pre bătrâni și pre cărturari, și năvălind l-au răpit pre dânsul și l-au adus la sobor,
- Și au pus marturi mincinoși, cari ziceau: omul acesta nu încetează a grăì cuvinte de hulă împrotiva acestui loc sfânt și a legei; 3 Împ. 21, 13 Ierem. 26, 11
- Pentrucă l-am auzit pre el zicând, că Iisus Nazarineanul acesta va stricà locul acesta și va schimbà obiceiurile care ne-a dat nouă Moisì.
- Și căutând spre el toți cei ce ședeau în sobor, au văzut fața lui ca o față de înger.
Textul reproduce ediția Sfântului Sinod, București 1914, cu ortografia păstrată întocmai. Trimiterile din dreptul versetelor sunt ale ediției.