Iu împărat. Moartea lui Ioram. Ohozia și Isabela.
- Si a chemat Eliseiu prorocul pre unul din fiii prorocilor, și i-a zis lui: încinge mijlocul tău, și ia cornul cu acest untdelemn în mâna ta, și mergi în Ramot Galaad. 1 Împ. 10, 1 16, 1
- Și vei intrà acolo, și vei vedeà pre Iu feciorul lui Iosafat fiul lui Namesi, și vei intrà și-l vei sculà pre el din mijlocul fraților lui, și-l vei duce în cămară. 3 Împ. 19, 16
- Și vei luà cornul cu untuldelemn, și-l vei turnà preste capul lui, și vei grăì: acestea zice Domnul Dumnezeul lui Israil: unsu-te-am împărat preste Israil. Și vei deschide ușa, și vei fugì, și nu vei rămâneà acolo. 1 Împ. 10, 1 16, 1 13
- Și a mers fiul prorocul în Ramot Galaad.
- Și a intrat, și iată mai marii oastei ședeau, și a zis: cuvânt am cu tine domnul meu, și a zis Iu: cu cine dintre noi toți? Și a zis: cu tine domnul meu.
- Și s’a sculat și a intrat în casă, și a turnat untuldelemn pre capul lui, și a zis lui: acestea zice Domnul Dumnezeul lui Israil: unsu-te-am împărat preste poporul Domnului preste Israil. 2 Paral. 22, 7
- Și vei pierde casa lui Ahaav domnul tău dinaintea feții mele, și să izbândești sângele robilor mei prorocilor, și sângele tuturor robilor Domnului din mâna Iezavelii,
- Și din mâna a toată casa lui Ahaav; și vei stârpì casa lui Ahaav până la cel ce se pișe la perete, pre cel închis și părăsit întru Israil. 3 Împ. 14, 10 21, 21
- Și voiu da casa lui Ahaav, ca și casa lui Ierovoam fiul lui Navat, și ca și casa lui Vaasa fiul lui Ahia. 3 Împ. 16, 3 11
- Și pre Iezavel o vor mâncà câinii pre câmpul Iezreel, și nu va fi cine să o îngroape. Și a deschis ușa și a fugit. 3 Împ. 21, 19 23
- Iar Iu a ieșit la slugile domnului său, și acelea i-au zis lui: pace este? Pentruce a venit flușturatul acesta la tine? Și le-a zis lor Iu: voi știți omul și vorbele lui, și a zis: nedrept este, ci spune-ne nouă.
- Și a zis Iu către ei: așà și așà a grăit către mine, zicând: acestea zice domnul: unsu-te-am împărat preste Israil.
- Iar ei auzind acestea, au grăit și a luat fiecare haina sa, și o a pus supt el să șăză pre treaptă mai înaltă, și a trâmbițat cu cornul, și a zis: Iu împărat.
- Și s’a sculat Iu feciorul lui Iosafat fiul lui Namesi asupra lui Ioram, și Ioram acesta păzeà în Ramot Galaad, și tot Israilul de către fața lui Azail împăratul Siriei.
- Și s’a fost înapoiat Ioram împăratul, ca să se vindece în Iezreel de ranele cu care l-au rănit Sirienii când se băteà el cu Azail împăratul Siriei, și a zis Iu: de vă uniți în cuget cu mine, să nu iasă nimeni din cetate, ca să se ducă și să spue în Iezreel.
- Și a încălecat Iu, și a plecat și s’a dus în Iezreel, că Ioram împăratul lui Israil se vindecà în Iezreel de săgetăturile cu care l-a săgetat Araminii în Ramot în răsboiul cu Azail împăratul Siriei, că el erà tare și bărbat puternic. Și Ohozia împăratul Iudei s’a fost pogorît acolo să vază pre Ioram.
- Iar strejarul s’a suit în turn în Iezreel, și a văzut praful lui Iu venind el, și a zis: praf văz eu, și a zis Ioram: ia un călăreț și trimite înaintea lor, și să zică: pace este?
- Și a mers călărețul pre un cal înaintea lor, și a zis: acestea zice împăratul: pace este? Și a zis Iu: ce mai întrebi de pace? Întoarce-te după mine. Și a spus strejarul, zicând: a mers trimisul până la ei, și nu s’a întors.
- Și a trimis alt călăreț, și s’a dus la el, și a zis: acestea zice împăratul: este pace? Și a zis Iu: mai întrebi de pace? Întoarce-te după mine.
- Și a spus strejarul, zicând: s’a dus până la ei, și nu s’a întors. Și aduc cu dânșii pre Iu feciorul lui Namesi, căci mână furios.
- Și a zis Ioram: înhamă caii, și a înhămat caii la căruță, și a ieșit împăratul lui Israil, și Ohozia împăratul Iudei, fiecare în căruța sa, și au ieșit întru întâmpinarea lui Iu, și l-au aflat pre el în țarina lui Navute din Iezreel. 4 Împ. 10, 4
- Și a fost dacă a văzut Ioram pre Iu, a zis: pace este Iu? Și a zis Iu: ce pace? Curviile Iezavelii mumei tale și fermecăturile ei se înmulțesc încă.
- Și ș’a întors Ioram mâinile sale, și fugind a zis către Ohozia: vânzare Ohozia!
- Și a întins Iu arcul cât a putut cu mâna sa, și a lovit pre Ioram în mijlocul brațelor lui, și a trecut săgeata prin inima lui, și a căzut pre genunchii săi. 3 Împ. 21, 29
- Și a zis Iu către Vadecar, care erà al treilea după sine: ia-l și-l aruncă în țarina lui Navute din Iezreel, că mi-am adus aminte când călăream eu și tu mergând după Ahaav tatăl său, că Domnul au aruncat preste el sarcina aceasta, zicând:
- De nu pentru sângele lui Navute și pentru sângele fiilor lui, care l-am văzul ieri, zice Domnul, voiu răsplătì lui în țarina aceasta, zice Domnul; acum dar luându-l aruncă-l pre el într’o parte după cuvântul Domnului. 3 Împ. 21, 19
- Iar Ohozia împăratul Iudei văzând aceasta a fugit pre calea Vetganului, ci a alergat după el Iu, și a zis: și pre acesta, și l-a lovit pre el în car când se duceà la Gai, care este lângă Ievlam, și a fugit în Maghedò, și a murit acolo. Is. Navì 17, 11
- Și l-au suit pre el slugile lui în car, și l-au adus în Ierusalim, și l-au îngropat pre el în groapa lui, cu părinții lui în cetatea lui David.
- Și în anul al unsprezecelea al lui Ioram împăratul lui Israil a împărățit Ohozia preste Iuda.
- Și a venit Iu la Iezreel, și Iezavel a auzit, și ș’a văpsit ochii săi, și ș’a împodobit capul său, și s’a uitat pre fereastră, și Iu intrà în cetate.
- Și ea a zis: este pace lui Zamvri, cel ce a ucis pre domnul său? 3 Împ. 16, 18
- Iar Iu ș’a ridicat fața către fereastră, și o a văzut pre ea, și a zis: cine ești tu? Vino cu mine, și se întoarseră către el doi fameni. 3 Împ. 15, 10
- Și le-a zis lor: aruncați-o jos, și o au aruncat, și s’a stropit cu sângele ei peretele și caii, și o călcară pre ea. 3 Împ. 21, 23
- Și a intrat Iu, și a mâncat și a băut, și a zis: vedeți pre osândita aceea, și o îngropați, că fată de împărat este. 3 Împ. 16, 31
- Și au mers să o îngroape, și nu s’a aflat din ea alta, fără numai capul și picioarele și palmele mâinilor.
- Și s’au înapoiat și au spus lui Iu, iar el a zis: cuvântul Domnului este care au grăit prin robul său Ilie Tesviteanul, zicând: în câmpul Iezreel vor mâncà câinii cărnurile Iezavelii. 3 Împ. 21, 23
- Și va fi trupul cel mort al Iezavelii ca gunoiul pre fața țarinii în câmpul Iezreel, ca să nu mai zică cineva: aceasta este Iezavel.
Textul reproduce ediția Sfântului Sinod, București 1914, cu ortografia păstrată întocmai. Trimiterile din dreptul versetelor sunt ale ediției.