Împăratul poruncind lui Ermon să întrarmeze elefanți spre ziua viitoare, să omoare pre Evrei, au trimis Dumnezeu somn împăratului, și a trecut ceasul, și prin rugăciune îi mântuește Dumnezeu de moarte.
- Atunci împăratul chemând pre Ermon, care purtà grije de elefanți, și umplându-se de grea iuțime și de mânie, nicidecum nu s’a mutat.
- A poruncit, ca spre ziua cea viitoare cu mănunchi de tămâie de ajuns și cu vin mult neamestecat, pre toți elefanții să’i adape, cari erau de toți cinci sute, și după ce se vor sălbătăcì de acea băutură multă, să’i sloboadă asupra Iudeilor ca să’i omoare.
- Iar el după ce a poruncit acestea, s’a întors la ospăț, adunând pre cei mai mari din prieteni și din oștire, cari erau mânioși asupra Iudeilor.
- Iar Ermon cel mai mare preste elefanți, ce i s’a poruncit, cum se cade a plinit.
- Și slujitorii cei rânduiți la aceasta, decuseară ieșind, legau mâinele ticăloșilor, și alte meșteșuguri împrejurul lor făceau toată noaptea, socotind că de tot va pierì deodată neamul acela.
- Iar Iudeii carii între păgâni se vedeau lipsiți de tot acoperemântul, pentru nevoea legăturilor, care de toate părțile îi cuprinsese pre ei,
- Către Domnul cel ațotțiitor, cel ce stăpânește pre toată puterea, către Dumnezeu și Părintele cel milostiv al lor, toți cu lacrămi neîncetat au strigat, rugându-se:
- Ca să mute sfatul cel necuvios deasupra lor, și cu mărire arătată să’i izbăvească pre ei de moartea, care erà gata la picioarele lor.
- Și rugăciunea acestora neîncetat se suià la cer.
- Iar Ermon după ce pre nemilostivii elefanți adăpându’i i-a umplut de vin mult și i-a săturat de tămâie, a venit de dimineață a doua zi la curte, ca să spuie acestea împăratului.
- Însă parte de somn, care lucru din veacul vremii a fost făcut bun pentru noapte și pentru zi, pus dela cel ce dăruiește tuturor cărora el vreà, a trimis împăratului.
- Deci fiind cuprins cu prea dulce și adânc somn, așà lucrând Domnul, mult s’a împiedicat dela gândul ce’și pusese, și s’a înșelat de sfatul său cel nemutat.
- Iar Iudeii scăpând de ceasul, care mai ’nainte erà însemnat, pre Dumnezeu cel sfânt al lor l-au lăudat, și iarăș s’au rugat celui ce s’a împăcat cu dânșii, ca să arate tăria mâniei sale cei puternice asupra neamurilor trufașe.
- Și fiind mai jumătate de al zecelea ceas, chemătorul văzând că cei chemați s’au strâns, s’a dus la împăratul, și l-a boldit.
- Și abià deșteptându’l, i-a spus că trece vremea ospățului, vorbindu’i despre acestea.
- Și acestea gândindu-le împăratul, s’a întors la ospăț, și a poruncit celor ce venise la ospăț să șază împreajma lui.
- Și după ce s’a făcut aceasta, i-a îndemnat să fie voioși și să se desfăteze, că aceasta este partea cea mai de cinste a ospățului.
- Iar înmulțind vorba, împăratul a chemat pre Ermon, și cu amară înfricoșare l-a întrebat, pentruce pricină s’au lăsat Evreii să fie vii astăzi?
- Iar el a spus, cum că în noaptea trecută le-a plinit ce i s’a poruncit, și au mărturisit și prietenii lui.
- Iar el având cruzime mai grea decât Falaris, a zis: pentru somnul de astăzi, să aibă har; iar tu fără de sminteală pre mâine asemenea să pregătești elefanții spre pierirea necuvioșilor Iudei.
- Acestea zicându-le împăratul, toți cei ce erau acì au lăudat, și veseli s’au dus fiecare în casa sa.
- Unde într’acea noapte nu atâta au dormit, cât s’au meșteșugit să facă toate felurile de batjocură asupra celor ce se păreau ticăloși.
- Și când cântà cocoșul de dimineață și Ermon întrarmând elefanții, i-a adus la curtea cea mare unde se făceau jertfe.
- Iar mulțimea din cetate s’a adunat să vază acea priveliște ticăloasă, așteptând cu deadinsul dimineața.
- Iar Iudeii neîncetat trăgându’și sufletul cu răgăciune, cu multe lacrămi și cu cântări jalnice, cu mâinele întinse la cer se rugau prea marelui Dumnezeu, ca iarăș degrab să le ajute lor.
- Și încă razele soarelui nu se revărsase, și împăratul primind prietinii, a venit Ermon, și l-a chemat să iasă, spuindu’i că ce a poftit împăratul este gata.
- Iar el auzindu’l, și îngrozindu-se de acea fărădelege ieșire, tocma nimic știind, a întrebat pentruce cu sârguință a făcut el aceasta.
- Iar aceasta erà lucrarea lui Dumnezeu a atot stăpânitorului, care a făcut ca mintea lui să’și uite de cele ce mai ’nainte a gândit să facă.
- Ermon i-a spus și prietenii toți, că elefanții și puterile o împărate sunt gata din porunca ta.
- Iar el umplându-se de grea mânie pentru aceste cuvinte, pentrucă cu purtarea de grije a lui Dumnezeu s’a risipit tot gândul lui cel despre acestea, și căutând groaznic către el, a zis:
- De ar fi părinții tăi aici sau fiii fiilor, aceștia ar fi gata mâncare hiarelor sălbatice de s’ar săturà în locul nevinovaților Iudei, cari mie și părinților mei, întreagă și nemutată credință au arătat.
- Și de nu mi-ar fi pentru dragostea, care am crescut împreună, și pentru slujba ta, de vieață pentru acestea te-ai fi lipsit.
- Așà Ermon de năpraznă s’a umplut de primejdioasă frică, și cu vederea și cu fața s’a speriat.
- Iar prietenii fiecare s’au furișat trist, și pre cei adunați i-a slobozit pre fiecare la lucru său.
- Iar Iudeii auzind cele dela împăratul, au lăudat pre luminatul Dumnezeu Domnul și Împăratul împăraților, ca cei ce au dobândit dela el acest ajutor.
- După aceea iarăș făcând împăratul ospăț, și îndemnând pre oaspeți să fie cu voea bună,
- A chemat pre Ermon, și cu îmfricoșare i-a zis: de câte ori trebue să’ți poruncesc ție un lucru, netrebnicule?
- Și acum întrarmează elefanții pre mâine să piarză pre Iudei.
- Iar rudeniile care ședeau împreună cu el, mirându-se de acest nestătător gând, au zis acestea:
- Împărate! Până când ca pre niște dobitoace necuvântătoare ne vei ispitì, acum a treia oară poruncind să’i piarză pre ei, și apoi când va să se facă, mutându’ți gândul, iarăș strici cele ce ai poruncit?
- Pentru care cetatea aceasta se turbură așteptând, că de multe ori s’au adunat, și acum este primejdie să nu se jefuiască.
- Pentru aceea împăratul tocmai ca Falaris s’a umplut de nesocoteală și de mutările sufletului, care s’a făcut întru el pentru cercetarea Iudeilor, nebăgând nici o seamă, cu jurământ spurcat s’a jurat, cum că el, pre aceștia fără de nici o zăbavă la genunchii și la picioarele hiarelor aruncați, să’i trimiță la iad.
- După aceea făcând oștire asupra Iudeei, ca să o puie întocmai cu pământul, cu foc și cu sabie de grab să o bată, și acolo Biserica lor cea necălcată de noi, cu foc să o arză curând, și celor ce fac acolo jertfe, pustietate în toată vremea să le pue.
- Atunci bucuros ducându-se prietinii și rudeniile, cu credință rânduià puterile spre locurile cetăței cele mai cu bun prilej spre pază.
- Iar cel mai mare preste elefanți, hiarele la patimă nebună i-au adus ca să zic așà, cu băuturi foarte mirositoare și cu vin tămâiat, groaznic le-a pregătit.
- Drept aceea către luminarea de ziuă, când la alergătura cailor erà cetatea plină de nenumărată mulțime intrând în curte, a îndemnat pre împăratul la cele ce erau puse înainte.
- Și el umplându’și mintea sa cea păgână de mânie grea, cu toată greutatea împreună cu hiarele s’a pornit, vrând ca, cu inimă tare și cu ochii să vază duioasa și ticăloasa pierire a celor mai ’nainte însemnați.
- Iar când au văzut Iudeii pre la poartă praful elefanților cari ieșiau și al oștirei cei întrarmate, care pre urmă venià, și al picioarelor mulțimei, și au auzit gâlceava cea cu groaznic sunet,
- Socotind că aceea este clipa cea mai de pre urmă a vieței și sfârșitul ticăloasei așteptări, spre jale și plângere întorcându-se, se sărutà unul pre altul, și îmbrățișindu-se cădeà pre grumazii rudelor, părinții preste fii și maicele preste fiice, și unele având la țîțe pruncii de curând născuți, îi aplecau să sugă laptele cel de pre urmă.
- Și aducându’și aminte și de ajutorințile cele de mai ’nainte, care din cer s’au făcut lor, toți odată căzând cu fața la pământ, și pre prunci osebindu’i dela țîțe,
- Foarte cu mare glas au strigat rugându-se celui Atotputernic, ca, cu arătarea sa să se milostivească spre ei, cei ce sunt acum la porțile iadului.
Textul reproduce ediția Sfântului Sinod, București 1914, cu ortografia păstrată întocmai. Trimiterile din dreptul versetelor sunt ale ediției.