Simon pârând la Seleuc pre Onia preotul cel mare, îl omoară Andronic din porunca lui Menelau.
- Iar Simon de care mai ’nainte am zis, care a fost văditorul banilor și al patriei, rău grăià de Onia, ca și cum el ar fì silit pre Iliodor și ar fì fost meșterul răutăților.
- Și pre făcătorul de bine al cetății, și pre cârmuitorul celor de un neam cu sine, și pre râvnitorul legilor, vrăjmaș lucrurilor îndrăzneà a’l zice.
- Și atâta a crescut vrajba, în cât și prin oarecari de ai lui Simon, ucideri s’au făcut.
- Socotind Onia primejdiea vrajbii, și cum că se va mânieà Apolonie povățuitorul Kilo-Siriei și al Finichiei, adăogând răutatea lui Simon, s’a dus la împăratul,
- Nu ca să pârască pre cetățeni; ci socotind folosul cel de obștie și deosebi la tot neamul.
- Că vedeà, cum că nu este cu putință fără de rânduială împărătească a se împăcà lucrurile, și cum că Simon nu va înceta dela nebuniea aceasta.
- Ci murind Seleuc, și luând împărăția Antioh, cel ce s’a poreclit Epifan, a poftit Arhieriea Iason fratele lui Onia.
- Și mergând la împăratul, s’a rugat făgăduind trei sute și șasezeci de talanți de argint, și încă alt venit de optzeci de talanți.
- Fără de acestea făgăduià încă și alți o sută și cincizeci, de i s’ar îngăduì lui putere a înființà școală pentru tineri, și pre cetățenii Ierusalimului împreună cu Antiohenii a’i scrie.
- Și îngăduind împăratul, a dobândit stăpânirea, și îndată a început a mutà la obiceiul elinesc pre cei din neamul său.
- Și lepădând milostivele îngăduințe împărătești, care s’a îngăduit Evreilor prin Ioan tatăl lui Evpolem, care fusese sol la Romani pentru împrietenire și însoțire, și stricând rânduelele cele legiuite, rânduele fărădelege înnoià.
- Că, cu veselie tocmai supt cetate a întemeiat școală, și pre cei mai tari dintre tineri supuindu’i, supt curvăsărie i-a dus. 1 Mac. 1, 10
- Și într’acest chip se întăreà eliniea, și sporeau obiceiurile celor de alt neam, pentru prea marea aceea necurăție a acestui păgân și nu Arhiereu, Iason,
- Atât în cât nu se sârguiau mai mult preoții spre slujbele altarului; ci nebăgând seamă de Biserică, și părăsind jertfele, se grăbiau să se împărtășească cu privirea cea fărădelege a luptei după chemarea înainte la disc.
- Și cinstea cea părintească nebăgând-o în seamă, măririle cele elinești mai bune le socoteau.
- Pentru care grea nevoe i-a cuprins pre ei, că a cărora povățuire o pofteà, și cărora voià a se asemănà, pre aceia vrăjmași și izbânditori i-au avut.
- Că a face păgânește împrotiva dumnezeeștilor legi, nu este prea lesne; însă acestea vremea următoare le va arătà.
- Iar când s’a prăznuit lupta cea de al cincilea an al lui Tir, la care erà de față împăratul,
- A trimis spurcatul acesta Iason din Ierusalim privitori, pre cei ce erau Antioheni, carii au dus trei sute de drahme de argint spre jertfa lui Iracleu, pentru care și cei ce au dus argintul s’au rugat, ca să nu se deà la jertfe, că nu se cuvine, ci la alte cheltuele să se deà.
- Ci acestea despre o parte pentru cel ce le-a trimis spre jertfa lui Iracleu, despre alta pentru voea celor ce le-au adus, le-au trimis pentru dresul corăbiilor celor de oștire.
- Și trimițându-se în Eghipet Apolonie al lui Menesteu, pentru ca să fie mai întâiu șezător al lui Ptolomeiu al lui Filomitor împăratul, înțelegând după aceea Antioh, cum că el s’a înstreinat de către lucrurile sale, de întemeere a grijit, pentru aceea a venit în Iopi, și de acolo s’a dus în Ierusalim.
- Și cu mare cuviință de către Iason și de către cetate a fost primit, cu făclii aprinse și cu strigări a fost băgat, și de aici spre Finichiea a purces cu tabăra.
- Și după trei ani a trimis Iason pre Menelau fratele lui Simon mai sus numitului, ca să ducă bani împăratului, și ca să’i aducă aminte de lucrurile cele de lipsă.
- Iar el plăcând împăratului pentrucă l-a mărit cu fața puterii lui, a tras la sine Arhieria, dând cu trei sute de talanți de argint mai mult decât Iason.
- Și luând porunci împărătești a venit, nimic vrednic de Arhierie aducând, numai mânie de tiran crud, și urgie de hiară sălbatecă având.
- Și așà Iason, care a înstreinat pre fratele său, înstreinatu-l-a și pre el altul, și l-a izgonit în țara Amanitii.
- Iar Menelau a ținut stăpânirea, ci de banii, cari îi făgăduise împăratului nici o grijă n’a avut, iar Sostrat mai marele cetățuei îi cereà.
- Că acesta erà pus preste adunarea birurilor, pentru aceea pre amândoi i-a chemat împăratul.
- Și Menelau a lăsat în Arhierie ispravnic pre Lisimah fratele său; iar Sostrat pre Cratit mai marele Chiprului.
- Și acestea așà fiind, s’a întâmplat de s’au învrăjbit Tarsenii și Malotenii, pentrucă au fost dați dar Antiohidei țiitoarei împăratului.
- Degrab dar a venit împăratul ca să așeze lucrurile acelea, lăsând în locul său pre Andronic cel ce erà dintre cei de cinste.
- Iar Menelau socotind că a aflat vreme bună, furând niște vase de aur de ale Bisericii, le-a dăruit lui Andronic, și altele le-a fost vândut în Tir și în cetățile cele de prin prejur.
- Care lucru înțelegându’l Onia l-a mustrat, fiind el în loc fără de frică în Dafni cea de către Antiohiea.
- Pentru aceea Menelau luând deosebi pre Andronic, l-a rugat ca să omoare pre Onia, deci viind el la Onia, și cu înșelăciune dând dreapta, cu jurământ a întărit, măcar că Onia aveà prepus asupra lui Andronic, că va să’l înșele, l-a făcut de a ieșit din locul cel fără de temere, pre care îndată l-a omorît nerușinându-se de dreptate.
- Pentru care pricină nu numai Evreii, ci mulți și dintr’alte neamuri s’au scârbit, și s’au mâhnit pentru nedreapta ucidere a bărbatului acestuia.
- Iar după ce s’a întors împăratul din părțile Chilichiei, Evreii cei din cetate, împreună și Elinii urînd vicleșugul, s’au plâns, cum că fără de dreptate Onia a fost omorît.
- Iar Antioh din suflet mâhnindu-se, i s’a făcut milă, și a lăcrămat pentru înțelepciunea și multa bună rânduială a răposatului.
- Și aprinzându-se de mânie, îndată a luat dela Andronic porfira, și i-a rumpt hainele, și l-a purtat împrejur prin toată cetatea, și într’acelaș loc, în care asupra lui Onia a făcut păgânătate, acolo pre spurcatul ucigător l-a omorît, Domnul răsplătindu’i certare de care a fost vrednic.
- Și Lisimah cu știrea lui Menelau furând multe vase sfinte, a ieșit vestea în cetate, și s’a adunat mulțimea asupra lui Lisimah, după ce multe vase de aur s’au fost cheltuit.
- Și după ce s’au sculat asupră’i gloatele mânioase, Lisimah împrotivă a întrarmat ca la vr’o trei mii de bărbați, și a început fără de dreptate a omorî, povățuitor fiind un tiran și cu vârsta și cu nebuniea bătrân.
- Iar gloatele dacă au văzut că se scoală Lisimah asupra lor, apucând unii pietre, alții măciuci, alții țărână, aruncau spre cei ce erau împrejurul lui Lisimah, și spre cei ce se sculase asupră-le.
- Pentru care pricină pre mulți dintr’înșii i-au rănit, și pre unii i-au oborît, și pre toți în fugă i-au întors, și pre furătorul de cele sfinte lângă vistierie l-au omorît.
- Și pentru acestea a stătut judecată asupra lui Menelau.
- Și când a venit împăratul în Tir, asupra lui Menelau au făcut pâră trei bărbați trimiși dela bătrânime.
- Iar Menelau aflându-se vinovat, a făgăduit bani mulți lui Ptolomeu feciorului lui Dorimen, ca să îmblânzească pre împăratul.
- Deci apucând Ptolomeu pre împăratul într’un foișor, unde se dusese să se răcorească, l-a schimbat din părerea sa.
- Și pre Menelau capul a toată răutatea l-a slobozit de pârîturi; iar pre ticăloșii aceia, cari măcar și la Schiți de și-ar fì spus pricina, s’ar fi slobozit nevinovați, pre aceștia i-a judecat spre moarte.
- Drept aceea degrab nedreaptă moarte au suferit cei ce pentru cetate și pentru popor, și pentru sfintele vase înainte au grăit.
- Pentru care lucru și tiranii scârbindu-se de această răutate, lucrurile cele de îngropăciunea lor cu mare cuviință au dat.
- Iar Menelau pentru lăcomia celor puternici, erà în cinste, și crescând întru răutate, mare vrăjmaș a fost cetățenilor.
Textul reproduce ediția Sfântului Sinod, București 1914, cu ortografia păstrată întocmai. Trimiterile din dreptul versetelor sunt ale ediției.