Ediția sinodală, București 1914

2 Macavei 14

Necredința lui Nicanor; ascunderea lui Iuda și moartea vitejască a lui Razia.

  1. Iar după trecere de trei ani a înțeles Iuda și cei ce erau cu el, cum că Dimitrie al lui Seleuc trecând prin vadul Tripoliei, a venit cu mulțime tare și cu corăbii.
  2. Și a cuprins țări, omorînd pre Antioh și pre Lisie epitropul lui.
  3. Iar oarecare Alchim, care fusese Arhiereu, și de bună voie se spurcase în vremile amestecăturii, socotind că nici într’un chip nu este lui mântuire, nici mai mult intrare la sfântul jertfelnic,
  4. A venit la împăratul Dimitrie în anul o sută cincizeci și unul, aducându’i lui coroană de aur și finic, și afară de acestea și flori, care se păreau a fì ale Bisericii, și în ziua aceea a avut liniște.
  5. Și aflând vreme bună nebuniei sale, chemându’l Dimitrie la sfat, și întrebându’l, cu ce voie și sfat se află Evreii?
  6. El la acestea a răspuns: Evreilor, carii se chiamă Asidei, pre carii îi povățuește Iuda Macaveiu, le place a aveà răsboiu, și se înperechiază, și nu lasă să aibă împărăția pace.
  7. Pentru aceea și eu lipsit de mărirea cea părintească, adică de Arhierie, am venit acum aici.
  8. S. Întâiu: foarte bine gândind de cele ce se cuvin împăratului, iar a doua pentru binele cetățenilor mei socotind, căci cu răutatea celor ce mai ’nainte i-am zis, tot neamul nostru mult se asuprește.
  9. Deci fiecare dintr’acestea cunoscându-le tu o împărate, fie’ți milă de țară și de neamul nostru cel ce primprejur stă, și’l ajută pentru iubirea de oameni, care ai către toți.
  10. Că până va fi Iuda, nu este cu putință să fie lucrurile în pace.
  11. Și după ce a zis el unele ca acestea, îndată ceilalți prietini având vrăjmășie asupra lui Iuda, mai mult au ațâțat pe Dimitrie.
  12. Deci Dimitrie îndată chemând pre Nicanor, care erà mai mare preste elefanți, și făcându’l povățuitor preste Iudeia, l-a trimis acolo.
  13. Dându’i porunci, ca și pre Iuda să’l omoare, și pre cei ce sunt cu el să’i risipească, și să puie pre Alchim Arhiereu Bisericii cei prea mari.
  14. Iar neamurile, care din Iudeia fugise de Iuda, ca turmele se amestecau cu Nicanor, nenorocirile și primejdiile Iudeilor ale sale norociri părându-le a fì.
  15. Iar auzind de venirea lui Nicanor și de adunarea neamurilor, presărându-se cu pământ, s’a rugat celui ce până în veac au întemeiat pre poporul său, și cel ce pururea arătat au apărat partea sa.
  16. Și poruncind povățuitorul, îndată a purces de acolo, și s’au lovit cu ei la satul Dessau.
  17. Iar Simon fratele lui Iuda s’a fost lovit cu Nicanor, dar s’a speriat de venirea cea fără de veste a vrăjmașilor.
  18. Însă Nicanor auzind vitejia celor ce erau cu Iuda, și bărbățiea, care aveà în bătăile cele pentru patrie, s’a temut să se ispitească prin vărsare de sânge.
  19. Pentru aceea a trimis pre Posidonie și pre Teodot și pre Matatia ca să deà și să primească dreptele.
  20. Și mult sfat făcându-se pentru acestea, și povățuitorul poporului vorbind cu mulțimea, toți împreună au voit ca să facă pace.
  21. Și au rânduit zi, întru care de osebi să vie la un loc, și viind dela fiecare trimiși, multe scaune li s’au pus.
  22. Iar Iuda rânduise oameni armați gata în locuri de treabă, ca nu cumvà vrăjmașii fără de veste să facă vre un lucru rău, și vorba cea de obște ce s’a căzut, a făcut.
  23. Iar Nicanor rămâind la Ierusalim, nici un lucru fără de cale n’a făcut, și gloatele cele ce se adunase ca turmele, le-a slobozit.
  24. Și aveà pre Iuda pururea înaintea ochilor, din inimă iubindu’l.
  25. Și l-a rugat să se însoare și să nască fii, și s’a însurat și a trăit în liniște vieață de obște.
  26. Iar Alchim văzând dragostea lor, care aveà unul către altul, și pacea, a venit la Dimitrie și a zis: cum ca Nicanor lucruri împrotivnice împăratului gândește, că pre Iuda vrăjmașul împărăției l-a ales să fie în locul lui după dânsul.
  27. Iar împăratul umplându-se de mânie și întărâtându-se de pâri, vrăjmășește a scris lui Nicanor, zicând: cum că greu este lui a suferì legătura, și îi poruncește ca pre Macaveiu curând să’l trimiță legat la Antiohia.
  28. Și sosind acestea la Nicanor, s’a mâhnit, și cu greu îi erà a stricà legătura cea făcută, nefăcându’i nici o strâmbătate bărbatul acesta.
  29. Ci fiindcă împrotiva împăratului nu se puteà pune, cercà prilej, cu meșteșug aceasta să se săvârșască.
  30. Iar Macaveiu văzând pre Nicanor mai aspru răspunzându’i lui, și petrecerea cea obișnuită mai sălbatică avându-o, a socotit, cum că nu este spre bine asprirea aceasta, și strângând nu puțini dintr’ai săi, s’a ascuns de Nicanor.
  31. Deci cunoscând el, că bărbatul ca un viteaz a cunoscut vicleșugul, s’a dus la marea și sfânta Biserică, când aduceau preoții jertfele cele cuvioase, și a poruncit să’i deà pre bărbatul acesta.
  32. Iar ei s’au jurat, zicând: că pre cel ce’l caută, nu știu unde este; întinzând dreapta spre Biserică.
  33. Iar el acestea au jurat: de nu’mi veți dà mie legat pre Iuda, această casă a lui Dumnezeu câmp o voiu face, și jertfelnicul îl voiu săpà, și aici voiu face lui Dionisie Biserică vestită.
  34. Și după ce a zis acestea, s’a dus, iar preoții întinzând mâinile către cer, chemau pre apărătorul cel deapururea al neamului nostru, zicând acestea:
  35. Tu Doamne cel ce de nimic n’ai lipsă, bine ai voit să se facă Biserică lăcașului tău întru noi.
  36. Și acum sfinte a toată sfințeniea Doamne, păzește până în veac nespurcată Casa aceasta, care de curând s’a curățit, și astupă toată gura nedreaptă.
  37. Iar oarecare anume Razis din bătrânii Ierusalimnenilor, care erà bărbat iubitor de cetate și cu nume bun, cât pentru bunăvoință ce aveà, părinte Evreilor se chemà.
  38. Pentrucă în vremile cele mai dinainte ale neamestecării erà purtând judecata Evreilor, și trupul și sufletul pentru evreime și’l pusese cu toată nevoința.
  39. Deci vrând Nicanor să arate ura sa, care aveà către Evrei, a trimis mai mulți decât cinci sute, să’l prinză.
  40. Că socoteà cum că de va prinde pre acela, foarte mare nevoe va face Evreilor.
  41. Și mulțimea vrând ca să ia turnul, băteà în uși și porunceà să aducă foc să aprinză ușile, și când erà mai prins, el singur pre sine s’a junghiat cu sabiea.
  42. Vrând mai bine să moară cu cinste, decât păgânilor să se supue, și împrotiva cinstei sale să pață ocări nevrednice.
  43. Ci pentru grabă nu s’a nemerit bine a se junghià, și mulțimea năvălind pre ușe înlăuntru, iar el alergând pre zid, vitejește s’a aruncat pre sine la mulțime bărbătește.
  44. Iar mulțimea de jos curând dându-se înapoi, ca să facă loc căderii lui, a căzut tocmai pre foale.
  45. Și fiind încă viu și înfierbântat, s’a sculat cu mâinile, iar sângele din el curgea ca șipotele, și greu rănindu-se, a alergat trecând printre mulțime.
  46. Și stând pre o piatră despicată după ce i-a curs tot sângele, și-a scos mațele, și prinzându-le cu amândouă mâinile, le-a aruncat spre mulțime, și rugându-se celui ce stăpânește preste vieață și preste duh, ca acestea iarăș să’i le deà, într’acest chip s’a mutat.

Textul reproduce ediția Sfântului Sinod, București 1914, cu ortografia păstrată întocmai. Trimiterile din dreptul versetelor sunt ale ediției.