Simon și doi feciori ai lui sunt omorîți cu vicleșug, și îi urmează Ioan fiul lui, care s’a numit Hircan, care multe răsboaie și vitejii a făcut.
- Și s’a suit Ioan dela Gazara, și a spus lui Simon tatălui său cele ce a făcut Chendeveu.
- Și a chemat Simon pre cei doi feciori mai mari ai săi, pre Iuda și pre Ioan, și le-a zis lor: eu și frații mei și casa tătălui meu, am bătut pre vrăjmașii lui Israil din tinerețe până în ziua de astăzi, și s’au sporit prin mâinile noastre de multe ori a mântuì pre Israil.
- Și acum am îmbătrânit, iar voi la această slujbă din mila lui Dumnezeu aveți ani destui, fiți în locul meu și în locul fratelui meu, și ieșind bateți răsboiu pentru neamul nostru, și ajutorul cel din cer să fie cu voi.
- Și a ales din țară douăzeci de mii de bărbați răsboinici și călăreți, și a mers asupra lui Chendeveu, și au dormit la Modin.
- Și sculându-se dimineața a mers la câmp, și iată oștire multă pedestrași și călăreți le-au ieșit înainte, și erà un rîu între ei.
- Și a tăbărît el și poporul lui de către fața lor, și au văzut pre popor temându-se a trece rîul, și a trecut întâiu el, și l-au văzut pre el bărbații lui, și au trecut și ei după el.
- Și a împărțit poporul, și pre călăreți în mijlocul pedestrașilor i-a pus, căci călărimea vrăjmașilor erà multă foarte.
- Și au trâmbițat cu trâmbițile sfințite, și s’a înfrânt Chendeveu și tabăra lui, și au căzut dintre ei răniți mulți, și cari au mai rămas au fugit în cetate.
- Atunci s’a rănit Iuda fratele lui Ioan, iar Ioan i-a gonit pre ei până a venit la Chedron, care o a fost zidit.
- Și au fugit până la turnurile cele din țarina Azotului, și le-au ars cu foc, și au căzut dintre ei ca la vr’o două mii de bărbați, și s’au înapoiat în pământul Iudei cu pace.
- Iar Ptolomeiu al lui Avuv erà pus povățuitor în câmpul Ierihonului, și aveà argint și aur mult.
- Că erà el ginere Arhiereului.
- Și s’a înălțat inima lui și a vrut să stăpânească țara, și s’a sfătuit cu vicleșug asupra lui Simon și a fiilor lui, ca să’i omoare pre ei.
- Iar Simon umblà prin cetățile cele din țară, și grijà cele de lipsă într’însele, și s’a pogorît la Ierihon el și Matatia și Iuda fiii lui în anul o sută șaptezeci și șapte, în luna a unsprezecea: aceasta este luna lui Savat.
- Și i-a primit pre ei cu vicleșug feciorul lui Avuv într’un castel mic, ce se chemà Doc, care’l zidise, și le-a făcut lor ospăț mare, și a ascuns acolo bărbați.
- Și când s’a îmbătat Simon și fiii lui, s’a sculat Ptolomeu și cei ce erau cu el, și au luat armele lor și au intrat asupra lui Simon la ospăț, și i-au omorît pre el și pre acei doi feciori ai lui, și o seamă din slugile lui.
- Și a făcut răutate mare, și a răsplătit rele pentru bune.
- Și scriind acestea Ptolomeu, a trimis la împăratul ca să’i trimiță lui oștire într’ajutor, și’i va dà lui țara lor și cetățile.
- Și a trimis pre alții la Gazara să omoare pre Ioan, și celor mai mari preste mii a trimis cărți să vie la el, ca să le deà lor argint și aur și daruri.
- Iar pre alții a trimis să cuprinză Ierusalimul și muntele Bisericii.
- Ci înainta alergând oarecine, a spus lui Ioan la Gazara, că au pierit tatăl lui și frații lui și cum că a trimis să te omoare și pre tine.
- Și auzind, s’a spăimântat foarte și prinzând pre bărbații, cari venise să’l piarză pre el, i-a omorît, că a cunoscut că cercà să’l omoare pre el.
- Iar celelalte cuvinte ale lui Ioan și răsboaiele lui și vitejiile lui, care bărbătește le-a făcut, și zidirea zidurilor, care a zidit, și lucrurile lui;
- Iată acestea s’au scris în cartea zilelor Arhieriei lui, după ce s’a făcut Arhiereu în locul tatălui său.
Textul reproduce ediția Sfântului Sinod, București 1914, cu ortografia păstrată întocmai. Trimiterile din dreptul versetelor sunt ale ediției.